Mentalitate, educație și instrucție în Armata Română după Marea Unire

Marius POP


Abstract:

După 1918 România Mare s-a confruntat cu mari probleme interne și externe, economice, sociale și politice. Pericolul extern nu a dispărut, deoarece au crescut treptat tendințele revizioniste și revanșarde. Reorganizarea sistemului militar pentru apărarea țării a fost una din cele de însemnate activități interbelice. Menirea Armatei Române a fost aceea de a păzi granițele naționale și de a duce, la nevoie, un război, pentru apărarea suveranității naționale.
După Unirea din 1918 interesul pentru educația militară a devenit mai mare și mai sistematic. Prima școală de ofițeri, după modelul francez, a fost deschisă la Sibiu în iulie 1920, mutată la București în 1940, apoi relocată la Zărnești în 1942.
Principalele elemente care au caracterizat sistemul învățământului militar, mai ales după 1920, au fost: diversificarea rețelei instituțiilor școlare militare, sub raportul profilelor de pregătire și o mai bună integrare a învățământului militar in sistemul general de învățământ, mediu și superior. Conținutul procesului instructiv-educativ in toate unitățile școlare ale armatei, a fost mai bine adaptat la progresele științei și tehnicii, ținând seama de aplicațiile lor in domeniul militar și de influența acestora asupra artei militare. Rețeaua instituțiilor militare de învățământ, care a funcționat in perioada 1919-1939 a cuprins următoarele trepte și categorii de unități școlare: licee militare, școli militare (pregătitoare) de ofițeri activi, diversificate pe arme (specialități), școli speciale (de aplicație) pentru perfecționarea ofițerilor, Școala Superioară de Război și altele.
Reorganizarea Armatei Române a presupus, nu numai o dezvoltare a capacității de luptă, prin dezvoltarea unor domenii militare noi, ci și organizarea unei educații a ofițerimii și a soldatului român. Educația militară, efectuată în școli militare, centre de instruire, batalioane de instrucție etc. completa, de fapt, educația cetățeanului, De aceea, Armata a fost numită Școala Națiunii, cea care pregătește virtuțile necesare în timp de pace și în vreme de război.
În România interbelică putem afirma că rolul educației militare a fost major. Educația național-patriotică, morală, fizică, etică, culturală au avut rolul de a întări capacitatea de disciplină și de acțiune a militarului român. Armata Română și-a lărgit acțiunile de educație militară, mai ales al ofițerilor, după standardele educaționale occidentale. Prin intermediul ofițerimii toate celelalte ierarhii militare au beneficiat de o educație și instrucție, în vedea întăriri virtuților ostășești: camaraderia, disciplina, voința, demnitatea, onestitatea, curajul, sentimentul național și patriotic.

Keywords: Marea Unire, România Mare, Armata Română, școli militare, educație militară

Download