Satul şi ţăranul în configurarea identitară românească

Barbu ȘTEFĂNESCU


Abstract:

La scara întregii nostre istorii, dimensiunea rurală nu a fost o bază referenţială doar simbolic, în comparaţie cu zonele urbane, care au reprezentat până recent o proporţie foarte redusă a teritoriului românesc, caracterizate de interacţiune constantă cu zonele rurale extinse. Multe localităţi presupus urbane erau de fapt târguri – un termen neclar, care nu acoperea nici statutul de oraş nici cel de sat – populate de o seamă de locuitori anonimi. Existau de asemenea oraşe similare celor din occident, construite de saşi şi locuite în special de populaţia germană şi maghiară din Transilvania; totuşi, prin sistemul medieval recurent al celor trei naţiuni privilegiate şi al celor patru religii oficiale, românii au rămas în afara oraşelor, cu alte cuvinte, statutul lor social, care treptat a devenit un statut etnic, şi confesiunea lor i-au forţat să locuiască aproape exclusiv în sate.

După 1989, societatea românească, dezmembrată de jumătate de secol de industrializare şi urbanizare forţată, a trecut efemer prin iluzia reîntoarcerii la tradiţiile rurale, doarpentru a fi întreruptă brusc. De la strania il uzie a repopulării satelor din lipsa altor soluţii existenţiale în haosul generat de căderea sistemului economic socialist, când satelor li se cerea din nou să îşi asume rolul de susţinere pe timp de crize, situaţia s-a deteriorat rapid (în termeni istorici) până la depopularea masivă din anii recenţi. În plus, ce a mai rămas din comunitatea rurală nu mai trăieşte conform tradiţiilor şi este mai puţin rezistentă la schimbare; modernizarea sa – în zonele unde există destulă susţinere economică – este la ordinea zilei. Ţăranii români care migrează către alte spaţii culturale au fost integraţi în special în zonele rurale. În timp ce imigranţilor polonezi le-a fost atribuită imaginea de „instalator”, slovacilor cea de „menajeră”, românii au devenit cunoscuţi simbolic ca fiind „culegători de căpşuni”. Satele sunt acaparate treptat de factorul urban, fie prin extinderea zonelor rezidenţiale – centrele suprapopulate ale oraşelor sunt părăsite în favoarea zonelor peri-urbane care păstrează o parte din mediul sătesc natural şi liniştit dar nu şi imobilitatea acestuia – fie prin activităţi economice care au loc la ţară datorită preţurilor mai mici ale terenurilor.

În ciuda dezvoltărilor din ultimele decenii, satele şi locuitorii lor, ţăranii, au rămas actori importanţi în configurarea identităţii româneşti, un sondaj din 2002 situându-i printre primele poziţii în ceea ce priveşte imaginea pe care românii o au despre ei înşişi.

În ciuda faptului că ideea lumii rurale este in rapidă scădere, satul este în continuare o prezenţă puternică la nivel conştient şi inconştient nu doar pentru cei care trăiesc la ţară, dar şi pentru populaţia urbană, care au o relaţie fizică cu lumea rurală, cum ar fi familia, o casă, teren, sau doar una mentală. Astfel, imaginea, mai precis „expresia simbolică a realităţii”, încă rezistă, în ciuda faptului că are o autonomie puternică în relaţie cu realitatea.

Keywords: istorie rurală, statutul social şi etnic al românilor, industrializare şi urbanizare forţată, reîntoarcerea la tradiţia rurală, configuraţia identitară românească

Download