Universitatea “Regele Ferdinand I” în refugiu (1940-1945). Soluţii ale ieşirii din criza universitară

Mihai Teodor NICOARĂ


Abstract:

Universitatea “Regele Ferdinand I” din Cluj a suportat între anii 1940-1945 o soartă dificilă, ca urmare a deciziei Dictatului de la Viena privind ruperea unei părţi a Ardealului românesc. După două decenii de activitate prestigioasă, didactică şi ştiinţifică Universitatea clujeană a fost somată să părăsească în grabă clădirile, laboratoarele, institutele, refugiindu-se la Sibiu şi Timişoara. Reorganizarea activităţilor universitare pe facultăţi, institute, biblioteci, muzee ş.a. a fost în condiţii materiale şi financiare grele, dar puternicul sentiment naţional al conducerii Universităţii Cluj/Sibiu , al cadrelor didactice şi studenţilor a învins. După 1944 revenirea Universităţii româneşti la Cluj a însemnat o perioadă de dispute cu Universitatea maghiară, la care s-au adăugat implicaţiile politice ale autorităţilor locale clujene şi guvernamentale, care au intenţionat sovietizarea şi “democratizarea”comunistă învăţământului superior românesc.

Keywords: Universitatea „Regele Ferdinand I”, refugiu, criza universitară, sentimentul naţional, interferenţe politice, soluţii pentru evadare

Download